În Moldova a fost anunțat concurs repetat pentru funcția de director al SA Tracom
În Moldova a fost anunțat concurs repetat pentru funcția de director al societății pe acțiuni Tracom, deoarece, ca urmare a examinării dosarelor depuse în cadrul concursului anunțat la 1 octombrie 2025, toate cinci dosare au fost excluse, din cauza depunerii incomplete a actelor, iar concursul a fost anulat.

Potrivit Agenției Proprietății Publice, în acest sens, consiliul societății anunță concurs repetat, fiind în căutarea unui lider cu viziune și integritate, care: are studii superioare de profil economic, juridic, tehnic sau management; are minim patru ani de experiență managerială; cunoaște limba de stat și o limbă internațională cu certificat (B1+), scrie noi.md.
Misiunea sa: dezvoltarea economico-financiară a Societății, gestionarea responsabilă a resurselor și creșterea transparenței.
Termen de aplicare: 12 noiembrie 2025, ora 16:00 (Chișinău).
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


