Transnistria se apropie de epuizarea rezervelor de gaz: 24 de zile de consum rămase
Pretinsul ministru Dezvoltării Economice din Transnistria, Serghei Obolonik, a declarat în cadrul ședinței Consiliului de Securitate că rezerva de gaz disponibilă va acoperi întreaga regiune pentru următoarele 24 de zile.

Inițial, se estima că sudul republicii va fi asigurat până la 20 ianuarie, iar nordul până la 10 ianuarie. În prezent, consumul zilnic de gaz la nivelul întregii regiuni este de 270.000 de metri cubi, relatează bani.md.
Situația rămâne tensionată, iar autoritățile sunt în continuare în căutarea unor soluții pentru asigurarea livrărilor pe termen lung.
De la 1 ianuarie 2025, Gazprom a sistat livrările de metan, iar locuitorii au rămas fără apă caldă și căldură, iar centrala de la Cuciurgan a trecut pe cărbune, limitând astfel producția de curent electric.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.