Prețul gazului achiziționat pentru noiembrie este cu 11 euro mai mare decât în octombrie
Prețul estimativ de achiziție al gazelor naturale pentru noiembrie constituie 87,271 euro/MWh. În octombrie, Energocom a cumpărat gaze la prețul de 76,346 euro/MWh, cu 10,925 euro mai ieftin.

Aceasta reprezintă costul gazului de la furnizor. Nu include cheltuielile de transport și alte costuri logistice necesare pentru livrarea până la frontiera Republicii Moldova, transmite logos-pres.md
Prețul gazelor naturale cu livrare în noiembrie se calculează pe baza valorilor medii zilnice ale indicelui de bază TTF Front Month, utilizat în contractele de achiziție la preț indexat, pentru luna precedentă. Potrivit datelor agenției specializate Argus, la 30 octombrie 2026, cotația de bază conform indicelui era de 86,681 euro/MWh.
La această sumă se adaugă o marjă de circa 0,59 EUR/MWh a furnizorilor externi, selectați câștigători în urma procedurilor competitive de achiziții organizate de compania Energocom. Astfel, prețul estimativ de achiziție pentru volumele contractate pentru noiembrie constituie aproximativ 87,271 euro/MWh.
Energocom utilizează contracte forward, în baza cărora volumele de gaze naturale sunt comandate în avans pentru perioadele de consum. Prețul acestora este stabilit ulterior în conformitate cu formulele prevăzute în contracte, în funcție de evoluția indicilor de piață.


