Contoarele de gaz și electricitate din Moldova urmează să fie verificate mai rar
Ministerul Energiei intenționează să aplice regulile europene de verificare a contoarelor de energie electrică și de gaze, pentru a reduce costurile de distribuție și tariful plătit de cetățeni.

În prezent, în Moldova contoarele sunt verificate o dată la 4 ani și la 8 ani. Cele din urmă sunt instalate în majoritatea apartamentelor și caselor mici. Cheltuielile pentru verificarea acestora sunt incluse în tarifele de distribuție, astfel că prelungirea termenului de verificare poate reduce costurile operatorilor de distribuție, relatează logos-pres.md.
Prin comparație, în statele UE contoarele sunt verificate o dată la 15 ani. Mai mult, practica operatorilor de distribuție arată că durata de viață a unui contor depășește considerabil intervalul dintre verificări, iar abaterile depistate în cadrul acestora sunt extrem de rare.
Potrivit informațiilor Ministerului Energiei, subiectul a fost discutat cu operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, precum și cu conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Analiza Ministerului Energiei arată că majorarea intervalului dintre verificările metrologice, în conformitate cu practica Uniunii Europene, poate asigura economii semnificative pentru operatorii de distribuție și consumatori.
Reprezentanții sectorului energetic au salutat inițiativa și au confirmat că promovează această abordare de câțiva ani. La Premier Energy Distribution s-a subliniat că durata de viață a unui contor este de circa 18 ani. Iar la RED-Nord s-a subliniat că cheltuielile pentru verificări ajung la 5 milioane de lei pe an. Și doar circa 5% dintre contoare indică abateri care depășesc marja de eroare admisă.


