Guvernul alocă cinci milioane de euro pentru startup-urile în domeniul IT
Republica Moldova sprijină inovațiile și atrage investiții străine semnificative. Premierul Dorin Recean a făcut această declarație la evenimentul SUM IT UP, organizat de Moldova Innovation Technology Park în cadrul Moldova Business Week.

El a apreciat dezvoltarea sectorului IT din țară și a subliniat importanța acestuia pentru stimularea creșterii economice, conform omniapres.md.
„Republica Moldova este o țară cu un potențial uriaș pentru inovații și dezvoltare de produse digitale. Avem oameni talentați și oportunitatea de a transforma țara într-un centru regional de frunte pentru produse și servicii tehnologice de înaltă calitate. Acum, mai mult ca niciodată, putem face afaceri mai simple și mai eficiente acasă, oferind oportunități atractive atât pentru antreprenorii locali, cât și pentru investitorii străini”, a declarat Dorin Recean.
Premierul a subliniat, de asemenea, că Moldova oferă condiții atractive pentru antreprenorii locali și străini, fiind un loc sigur pentru dezvoltarea afacerilor.
În Moldova IT Park activează peste 2.000 rezidenți, inclusiv 270 companii cu capital străin din 40 țări. Comunitatea reunește mai mult de 22.000 angajați.