Încasările SFS la bugetul public național au depășit 52 miliarde de lei
Peste 52 miliarde de lei au fost încasați la bugetul public național (BPN), în primele opt luni ale anului curent. Este vorba despre încasările administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS).

Încasările la bugetul public național au constituit 52,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 6,4 miliarde lei sau cu 13,9% în raport cu perioada similară a anului precedent, transmite agora.md.
La bugetul de stat (BS), în primele opt luni ale anului 2025, s-au încasat circa 21,4 miliarde lei, ceea ce constituie cu circa 2,7 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, sau o creștere de 14,4%, potrivit SFS.
La bugetele locale (BL) s-au înregistrat încasări în sumă de 6,1 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 857,7 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu circa 16,3%.
De asemenea, la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) s-au încasat 18,7 miliarde lei, ceea ce constituie cu 2,1 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de circa 12,8%.
La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală (FAOAM) s-au acumulat circa 6,3 miliarde lei, ceea ce constituie cu circa 745,8 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2024 sau cu circa 13,4%.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


