theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
25 Iulie 2025, 20:18
5 169
Copiază linkul
Link copiat

Polonia, pe locul patru al partenerilor economici ai Republicii Moldova din UE

Polonia s-a clasat, în anul 2024, pe locul patru printre principalii parteneri economici ai R. Moldova din cadrul UE. În ultimii ani, schimburile comerciale dintre cele două țări au crescut constant, ajungând anul trecut la 509 milioane de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 13% față de 2023 și de 70% față de nivelul din 2018.

Polonia, pe locul patru al partenerilor economici ai Republicii Moldova din UE.
Polonia, pe locul patru al partenerilor economici ai Republicii Moldova din UE.

„Polonia rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova, iar creșterea din ultimii ani ne arată că suntem pe drumul cel bun. Ne bucurăm de aceste rezultate și suntem motivați să obținem rezultate și mai bune în anii care vin”, a declarant viceprim-ministra Doina Nistor, ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, transmite moldpres.md.

Printre cele mai importante produse exportate în Polonia se numără:

  • Sucuri de fructe sau nuci: 50,4 milioane dolari (+345,7% față de 2023); 
  • Fire și cabluri: 21,1 milioane dolari; 
  • Caise, cireșe, vișine, piersici: 9,5 milioane dolari (+25,9% față de 2023); 
  • Struguri proaspeți sau uscați: 8,8 milioane dolari (+13,5% față de 2023); 
  • Vinuri: 8,5 milioane dolari.

Alte produse exportate includ semințe de floarea-soarelui, scaune, costume pentru bărbați și băieți, țevi, precum și saci pentru ambalarea mărfurilor.

Din Polonia, Republica Moldova importă în principal bunuri de larg consum, dar și echipamente tehnice. Printre cele mai frecvente se numără brânzeturi și caș, carne de porc, ciocolată, frigidere și congelatoare, mașini de spălat rufe, utilaje agricole pentru recoltare și treierat, precum și medicamente.

Potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), în Republica Moldova sunt 88 de întreprinderi cu capital polonez, investițiile în capitalul social însumând 249,3 milioane de lei. După valoarea capitalului investit, Polonia se află pe locul 13 printre principalii investitori ai țării noastre.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat