Parlicov: Gazprom vrea să facă cunoștință cu candidatul la funcția de șef al Moldovagaz
Funcționalitatea companiei pe acțiuni „Moldovagaz” prezintă riscuri pentru securitatea energetică a statului, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, pe canalul Jurnal TV.

Amintim că, Parlicov va conduce delegația moldovenească la negocierile cu „Gazprom” la Sankt Petersburg, luni, 25 noiembrie. Aceasta va fi prima vizită după începutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, pe care Republica Moldova a condamnat-o, transmite infotag.md.
„Cei de la „Gazprom” nu ne-au refuzat numirea lui Dorin Junghietu în calitate de președinte al Consiliului Administrativ al companiei moldo-ruse „Moldovagaz”, dar ne-au dat doar de înțeles că doresc să-l cunoască mai bine, să-l vadă”, a spus ministrul.
El a confirmat că a primit invitație din partea „Gazprom” pentru a discuta toate problemele. În invitație se menționează, de asemenea, necesitatea soluționării problemei datoriei istorice de peste 700 de milioane, pe care Moldova nu o recunoaște, invocând rezultatele auditului internațional efectuat.
Potrivit acestuia, Moldova este hotărâtă să rezolve toate divergențele și problemele într-un cadru corporativ și fără conflicte.
Ministrul a dat de înțeles că statul va găsi întotdeauna soluții optime pentru rezolvarea problemelor apărute. Ca exemplu, el a menționat soluționarea problemei acute legate de implementarea celui de-al treilea pachet energetic, al cărui scop era separarea transportului și distribuției gazului natural, ceea ce nu a fost susținut de „Gazprom”.
Victor Parlicov a confirmat că statul dispune de pârghii, inclusiv prin modificarea legislației în vigoare, pentru a rezolva problemele de management al companiei „Moldovagaz” în cazul în care Consiliul de Supraveghere nu va aproba noii membri ai Consiliului Administrativ. Potrivit acestuia, acest lucru va oferi temei pentru introducerea unei administrări externe în cadrul „Moldovagaz”, în cazul în care reprezentanții „Gazprom” vor continua să blocheze aprobarea noii conduceri.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.