Osmochescu, despre eliminarea plafonării adaosurilor comerciale: Ajutor doar pentru vulnerabili
Ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, a declarat că plafonarea adaosurilor comerciale pentru produsele social importante a fost o măsură temporară, justificată în contextul pandemiei și crizelor.

În prezent, potrivit ministrului, autoritățile ar trebui să se concentreze pe programe țintite pentru categoriile vulnerabile ale populației, și nu pe măsuri generale de intervenție pe piață, informează rupor.md cu referire la bani.md.
Potrivit ministrului, menținerea plafonării adaosurilor comerciale riscă să creeze distorsiuni concurențiale și să afecteze producătorii autohtoni.
„Distorsiunea concurenței în Republica Moldova are loc și atunci când anumite companii beneficiază în detrimentul producătorilor noștri din Republica Moldova. Acum este necesar să elaborăm și să implementăm programe pentru grupurile vulnerabile”, a declarat oficialul.
Declarațiile vin după Executivul a renunțat oficial la plafonarea adaosurilor comerciale pentru produsele social importante, odată cu abrogarea, din 30 aprilie 2026, a Regulamentului privind formarea prețurilor de comercializare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2016. Decizia a fost luată în baza unei legi intrate în vigoare pe 17 mai anul trecut, care a modificat cadrul legal privind intervențiile statului asupra prețurilor.
Până la anulare, Hotărârea stabilea limite clare pentru adaosurile comerciale aplicate în lanțul de aprovizionare. Astfel, produsele cu importanță socială puteau fi vândute cu un adaos maxim de 20% din prețul de achiziție sau de livrare, iar pentru pâine și colaci plafonul era limitat la 10%.
Pentru produsele cu importanță socială procesate în întreprinderi comerciale, Hotărârea permitea un adaos comercial cumulativ de maximum 40%, indiferent dacă produsele erau de producție internă sau importate.
Lista produselor vizate includea mai multe alimente de bază consumate zilnic, printre care pâinea, laptele, chefirul, brânza de vaci, smântâna, untul, uleiul de floarea-soarelui, făina, orezul, hrișca, grișul, fulgii de ovăz, dar și preparatele pentru sugari și copii mici.