Link copiat
Obolonik: Gazele livrate în Transnistria nu sunt suficiente pentru repornirea industriei
Serghei Obolonik, aşa numitul ministru al Economiei de la Tiraspol susţine că gazele pe care le primeşte în prezent regiunea de către compania maghiară, MET Gas and Energy Marketing, nu sunt suficiente pentru a relansa activitatea industriei din stânga Nistrului.

Într-un interviu oferit pentru postul de televiziune rusesc, „Russia-1”, Obolonik a precizat că compania MET Group furnizează zilnic câte trei milioane de metri cubi de gaze. Potrivit acestuia, cantitatea este suficientă pentru a încălzi locuinţele oamenilor şi instituţiile publice, producerea energiei electrice şi pentru consumul casnic, însă, nu şi pentru reluarea activităţii întreprinderilor din regiune, transmite newtv.md.
De asemenea, în interviul oferit jurnaliştilor din Federaţia Rusă, liderul separatist de la Tiraspol a declarat că „negocierile privind creșterea rezervelor de gaze continuă", transmite presa din stânga Nistrului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.