Volumul numerarului în circulație în Moldova a crescut cu aproape șase miliarde de lei într-un an
Volumul numerarului aflat în circulație în Republica Moldova a crescut cu aproape șase miliarde de lei pe parcursul anului trecut, potrivit bilanțului contabil auditat al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Datele arată că valoarea bancnotelor și monedelor aflate în circulație a ajuns la 54,44 miliarde de lei la sfârșitul anului 2025, comparativ cu 48,55 miliarde de lei la finalul anului 2024. Astfel, într-un singur an, volumul numerarului din economie a crescut cu aproximativ 5,89 miliarde de lei, echivalentul unui avans de circa 12%, scrie bani.md.
Creșterea numerarului în circulație reflectă atât cererea mai mare de lichidități din economie, cât și expansiunea masei monetare, într-un context în care BNM și-a ajustat politica monetară pe parcursul anului.
În paralel, banca centrală a redus operațiunile de sterilizare a excesului de lichiditate. Soldul certificatelor emise de BNM s-a diminuat de la 9,77 miliarde de lei la 4,23 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că banca centrală a retras din piață cu peste 5,5 miliarde de lei mai puține resurse decât în anul precedent.
Totodată, creditele acordate de BNM băncilor și altor persoane au crescut de la 188,2 milioane de lei la aproape 1,5 miliarde de lei, de aproape opt ori mai mult decât în 2024.
Per ansamblu, bilanțul arată că totalul activelor Băncii Naționale s-a situat la 120,8 miliarde de lei la sfârșitul anului 2025, în ușoară scădere față de cele 121,7 miliarde de lei înregistrate cu un an mai devreme.


