BNM a aplicat sancțiuni conducătorilor a două companii de asigurări
La un an şi ceva de când a preluat (1 iulie 2023) supravegherea sectorului asigurărilor Banca Națională a Moldovei (BNM) a aplicat primele sancţiuni dure în domeniu, în temeiul Legii privind activitatea de asigurare sau de reasigurare.

Astfel pe 17 octombrie 2024, prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM, a fost sancţionată cu amendă de 123.252,5 lei compania de asigurări Transelit, deţinută de familia Ciumac. Prin aceeaşi decizia BNM l-a sancţionat cu amendă de 139.761 lei pe Nicolae Ciumac, directorul general al companiei Transelit, transmite mold-street.com.
Potrivit BNM aceste sancţiuni au fost aplicate ca urmare a „încălcărilor constatate în cadrul controlului se referă la nerespectarea cerințelor prudențiale privind riscul de subscriere, sistemul de guvernanță și control intern, precum și neadoptarea măsurilor necesare la utilizarea sistemelor, resurselor și procedurilor adecvate și proporționale în partea ce ține de gestiunea riscului TIC în vederea asigurării continuității activității”.
Banca Naţională susţine că amenda nu a afectat activitatea şi „societatea de asigurări activează în regim normal și prestează toate serviciile de asigurări propuse”.
Peste o lună, pe 14 noiembrie 2024, prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM a fost sancţionat cu amendă de 127.615,07 lei, Victor Coadă, director general al companiei Moldasig.
„Încălcările constatate în cadrul controlului se referă la nerespectarea cerințelor privind desfășurarea activității de asigurare și a cerințelor prudențiale privind riscul de subscriere”, explică BNM.
De notat că şi Moldasig este în căutarea unui acţionar majoritar, pachetul de 80% de acțiuni fiind de câteva ori scos la mezat, anul trecut fiind indicat un preț de circa 172 milioane lei (circa 9,7 milioane dolari).
Amintim că pachetul de 80% de acțiuni a aparținut anterior unor companii afiliate lui Veaceslav Platon, dar din 2019 și până pe 3 iulie 2023 s-a aflat în gestiunea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). În toamna anului 2020, după ieșirea din închisoare, Platon a încercat să restabilească controlul asupra companiei de asigurări, dar acțiunile sale au fost blocate de instanțe.
Din iulie 2023, CNPF nu mai gestionează pachetul de 80% de acțiuni, ca urmare a unor modificări în legislație, piața asigurărilor trecând sub supravegherea Băncii Naționale.
În Republica Moldova activează nouă societăți de asigurare (dintre care opt societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 49 brokeri de asigurare sau de reasigurare, 51 agenți de asigurare și 32 agenți bancassurance.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


