theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Mai 2026, 20:12
6 412
Copiază linkul
Link copiat

FMI: Creșterea economică a R. Moldova va încetini în 2026, iar inflația va urca la 8,1%

Creșterea economică a R. Moldova va încetini în 2026 până la 1,5%, iar inflația medie anuală va urca la 8,1%. Acestea sunt estimările FMI, prezentate la finalul unei noi misiuni desfășurate la Chișinău, în perioada 7-20 mai.

FMI: Creșterea economică a R. Moldova va încetini în 2026, iar inflația va urca la 8,1%.
FMI: Creșterea economică a R. Moldova va încetini în 2026, iar inflația va urca la 8,1%.

Într-un comunicat de presă, misiunea FMI confirmă că a ajuns la un consens cu autoritățile de la Chișinău asupra unui nou program de reforme pe trei ani, fără finanțare directă, axat pe stabilitate economică și disciplină fiscală. Programul urmează să fie susținut prin Instrumentul de coordonare a politicilor (PCI) și va fi propus spre aprobare Consiliului de directori executivi al FMI, scrie ziua.md.

Documentul stabilește o serie de angajamente asumate de Guvernul Republicii Moldova în schimbul sprijinului de expertiză și monitorizare din partea instituției financiare internaționale.

Potrivit FMI, încetinirea economiei este determinată de noile șocuri energetice și de instabilitatea regională provocată atât de războiul din Ucraina, cât și de tensiunile din Orientul Mijlociu. În paralel, creșterea prețurilor la resursele energetice și reducerea cererii externe vor alimenta presiunile inflaționiste.

În baza acordului convenit cu FMI, autoritățile de la Chișinău și-au asumat reducerea deficitului bugetar până la 3,5% din PIB până în 2029, prin reforme fiscale și o administrare mai eficientă a veniturilor publice. Programul include și măsuri privind consolidarea managementului finanțelor publice, reformarea sectorului financiar și sporirea transparenței în utilizarea banilor publici.

Șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a declarat că noul program „confirmă angajamentul continuu al autorităților față de asigurarea stabilității macroeconomice și financiare și a creșterii economice durabile”.

Reprezentanții FMI consideră că reformele incluse în program ar putea sprijini și procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin apropierea politicilor economice și fiscale de standardele europene.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat