theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
30 Iulie 2025, 20:00
7 632
Copiază linkul
Link copiat

Capacitatea de energie regenerabilă din Moldova a crescut cu o treime de la începutul anului

La sfârșitul lunii iunie 2025, capacitatea totală instalată de energie din surse regenerabile (E-SER) în Republica Moldova a ajuns la 765,88 MW, marcând o creștere semnificativă, de 186,49 MW, față de finele anului 2024. Informațiile au fost prezentate de Ministerul Energiei.

Capacitatea de energie regenerabilă din Moldova a crescut cu o treime de la începutul anului.
Capacitatea de energie regenerabilă din Moldova a crescut cu o treime de la începutul anului.

Potrivit acestor date, 529,39 MW sau 69% din capacitatea totală au fost asigurate de panouri fotovoltaice, 212,58 MW (28%) – de centrale eoliene, 16,75 MW (2%) – de hidrocentrale, iar 7,16 MW (1%) – de instalații pe biogaz, scrie infotag.md.

Peste 44% din capacitate a fost instalată prin mecanisme de sprijin din partea statului: compensarea netă, tariful fix și altele.

„Restul de 431 MW sunt activi pe piața liberă, demonstrând că producerea de energie verde devine o activitate atractivă pentru investitori”, se menționează în comunicat.

Potrivit specialiștilor din minister, rezultatele obținute „reflectă angajamentul Republicii Moldova față de tranziția energetică durabilă și atingerea obiectivelor stabilite pentru anul 2030: 27% energie regenerabilă în consumul final brut și 31,2% energie electrică regenerabilă în consumul final de electricitate”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat