Moldova va contracta un credit de 200 milioane de euro pentru dezvoltarea pădurilor: Care sunt condițiile
Guvernul va contracta împrumut de 200 milioane de euro, de la Banca Europeană de Investiții în vederea implementării „Programului de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova”.

Banii vor fi investiți în extinderea pădurilor și reabilitarea fâșiilor forestiere degradate pe o suprafață totală de 63.200 hectare de terenuri și păduri degradate sau circa 44% din obiectivul Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor pentru perioada 2023-2032 (PNERP) aprobat de Guvern în 2023, transmite mold-street.com.
Acest lucru va genera, în următorii 30 de ani, reduceri de circa 12 milioane de tone de dioxid de carbon, potrivit Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament.
De asemenea, resursele financiare sunt destinate pentru consolidarea infrastructurii forestiere pentru transportul materialului lemnos și crearea depozitelor forestiere, precum și a drumurilor de acces în păduri.
La fel, implementarea proiectului va avea drept rezultat crearea a peste 9.000 de locuri de muncă permanente sau temporare”, susțin autoritățile.
Perioada împrumutului este de maxim 30 ani, inclusiv perioada de grație de până la opt ani. Rata dobânzii va fi o Rată fixă: 3,373% și o Rată variabilă: EURIBOR șase luni + 65,4 bps. Rata dobânzii se va alege pentru fiecare tranșă în parte între rata fixă și rata flotantă a dobânzii. BEI va plăti creditul în maximum 20 de tranșe, cu valoarea de minim zece milioane de euro) sau (dacă este mai mică) întregul sold neutilizat al creditului.
Potrivit Ministerului Mediului, costul total al proiectului de dezvoltare a pădurilor din Republica Moldova este de circa 435 milioane de euro, iar sursele de acoperire sunt 200 milioane de euro credit de la BEI, 40 milioane de euro împrumut de la Agenția Franceză de Dezvoltare, 75 milioane de euro fonduri proprii „in kind” ceea ce reprezintă aportul Întreprinderilor Silvice prin lucrări de reabilitare a fondului forestier de stat, și 120 milioane de euro alte surse care urmează a fi identificate de Ministerul Mediului (alte proiect, granturi, precum programul LIFE).
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


