Republica Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa
R. Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa, potrivit celor mai recente estimări ale Fondului Monetar Internațional pentru anul 2025, care analizează PIB-ul pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPP).

Nivelul este estimat la aproximativ 19.700 de dolari internaționali pe locuitor, ceea ce plasează țara pe ultimul loc în clasamentul european, înaintea Kosovo și Ucrainei, informează agora.md.
Economia Republicii Moldova continuă să fie influențată de dependența de agricultură, de remitențele trimise de cetățenii plecați la muncă peste hotare și de vulnerabilitățile energetice, la care se adaugă și problema regiunii transnistrene.
În clasamentul celor mai sărace economii din Europa mai apar, în ordine, Kosovo, afectat de șomaj ridicat în rândul tinerilor și de dependența de remitențe, și Ucraina, unde economia rămâne puternic afectată de consecințele invaziei ruse din 2022.
Urmează Bosnia și Herțegovina, Albania, Macedonia de Nord, Belarus, Serbia, Muntenegru și Bulgaria — singurul stat membru al Uniunii Europene din acest top, în ciuda creșterii economice din ultimul deceniu și a integrării progresive în piața europeană.