Moldova concurează cu Bulgaria și Albania la capitolul vacanțe ieftine: 100 de euro pentru 4 zile
Republica Moldova ar putea ajunge printre primele cinci țări din Europa pentru turiștii care călătoresc cu un buget limitat. Având în buzunar 100 de euro, un oaspete al țării va putea petrece aici aproximativ trei-patru zile.

Această estimare se bazează pe cheltuielile pentru cazare, alimentație și transport, comparate cu datele din clasamentul european al costurilor turistice, relatează bani.md
Clasamentul include 20 de țări europene, însă Republica Moldova nu a fost inclusă, deși nivelul prețurilor îi permite să concureze cu cele mai accesibile destinații de pe continent.
Potrivit datelor, cea mai ieftină țară pentru turiști este Macedonia de Nord, unde cheltuielile zilnice sunt estimate la 20–25 de euro. Astfel, 100 de euro ajung pentru patru-cinci zile. Urmează Bulgaria și Albania, unde bugetul zilnic constituie 25–30 de euro, ceea ce permite petrecerea a circa 3,5–4 zile în țară.
România și Serbia ocupă următoarele poziții, cu cheltuieli de 30–35 de euro pe zi. Aceasta înseamnă că 100 de euro ajung pentru aproximativ trei zile.
În Republica Moldova, un buget zilnic de 25–35 de euro poate acoperi cazarea ieftină, mesele în localuri accesibile sau cumpărarea de produse din magazine, transportul public și alte cheltuieli de bază. Astfel, 100 de euro ajung pentru aproximativ 2,9–4 zile — în funcție de oraș, tipul de cazare și obiceiurile de consum.
La un curs orientativ de 20 de lei pentru un euro, 100 de euro constituie circa 2000 de lei. Un turist care cheltuie 500–700 de lei pe zi va putea petrece în Republica Moldova aproape trei-patru zile, fără a lua în calcul costul transportului internațional.
La polul opus al clasamentului se află Elveția și Islanda, unde cheltuielile zilnice sunt estimate la 110–140 de euro. În aceste țări, 100 de euro nu ajung nici măcar pentru o zi întreagă. În Franța și Țările de Jos, această sumă ajunge pentru aproximativ o zi, iar în Germania și Austria — puțin mai mult de o zi.
Platforma Hostelworld indică faptul că în Republica Moldova un turist va avea nevoie de 25–35 de euro pe zi, inclusiv pentru cazare, alimentație și transport. La rândul său, Voykit estimează cheltuielile zilnice ale unui călător cu buget redus la 25–40 de euro.
Astfel, Republica Moldova poate concura cu Bulgaria și Albania în ceea ce privește accesibilitatea vacanțelor, iar în varianta cea mai economică — se poate apropia chiar și de Macedonia de Nord.


