theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 Noiembrie 2024, 10:32
12 566
Copiază linkul
Link copiat

Ministerul Economiei prognozează o scădere a producției agricole cu 10%

Economia Republicii Moldova va înregistra în acest an o creștere de doar 2,5% față de 2023, arată prognoza actualizată a principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2025-2027, publicată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).

Ministerul Economiei prognozează o scădere a producției agricole cu 10%.
Ministerul Economiei prognozează o scădere a producției agricole cu 10%.

Astfel este cu un punct procentual mai puțin decât în estimarea de la finele anului trecut, folosită și la elaborarea Bugetului de stat pentru 2024, când MDED prognoza o creștere cu 3,5% a Produsului Intern Brut pentru acest an, dar rămâne la nivelul din prognozele anterioare din acest an, scrie newtv.md, citând Mold-Street.

Prognoze mai pesimiste decât cele ale instituţiilor financaire internaţionale

Astfel, PIB-ul nominal al Republicii Moldova va constitui în acest an 320 miliarde lei, cu peste opt miliarde de lei mai puţin decât în prognoza veche, dar cu circa 20 miliarde lei mai mult față de anul trecut (300,4 miliarde lei).

Prognozele MDED sunt mai pesimiste chiar decât cele ale unor instituţii financaire internaţionale precum BERD, sau ale specialiştilor locali.

A fost revizuită și prognoza pentru următorii ani. Astfel, pentru 2025, 2026 şi 2027, MDED prognozează o creștere economică de 3%, 3,3% şi 3,7% în timp ce anterior se estima o creștere chiar mai mare de 4%.

De notat că anterior, vicepremierul și ministru al dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, susţinea că „nu ne putem permite o creștere economică de 2-3%. Aceasta nu este suficientă pentru Moldova”.

El afirma că Republica Moldova trebuie să atingă o creștere economică accelerată – de până la 10% în următorii opt-zece ani – care poate fi atinsă prin „idei curajoase și reforme”.

„Mai multă acțiune. Vrem să creștem mai repede. Altfel, și peste zece ani vom fi încă una dintre cele mai sărace țări din Europa. Nu ne putem permite să stăm pe loc”, a spus Alaiba în cadrul unui forum economic din martie 2024.

Producția agricolă scade cu 10%

Potrivit Ministerului Economiei, avansul economiei în anul 2024 va fi susţinut de servicii și construcții, a căror valoare adăugată brută se va majora cu 4,8% și 4,5%, respectiv.

„Se remarcă o creștere mai accentuată decât cea prognozată a valorii adăugate brute în sectoarele de comerț cu amănuntul și cu ridicata (+5%), activități de cazare și alimentație publică (+8,9%), precum și în sectorul informațiilor și comunicațiilor (+6,9%), fapt care a determinat o revizuire în sus a proiecțiilor economice pentru acest an”, susţine MDED.

Este subliniată și creşterea cu 3,9% din sectorului construcțiilor în prima jumătate a anului, contribuind astfel la o dinamică generală peste așteptări pentru întregul an.

Însă contribuţia pozitivă a celor două sectoare (servicii şi construcţii) va fi diminuată de contracţia agriculturii (-10%) pe fondul secetei acute din vară, care a afectat principalele culturi cerealiere (în special porumb și floarea soarelui).

Totodată, evoluția industriei reflectă un ritm mai temperat decât s-a anticipat, pe fondul problemelor legate de pierderea de competitivitate şi de slăbirea cererii interne şi externe, fapt ce a determinat o ușoară revizuire a prognozei pe acest an.

Deficit comercial mai mare de cinci miliarde de dolari

MDED estimează că în 2024 exporturile de mărfuri vor scădea mult mai tare decât se estima: cu 11% faţă de 2023 şi vor constitui doar 3,6 miliarde de dolari, cu aproape un miliard de dolari mai puţin decât estima un an în urmă, în timp ce importurile vor avansa cu 3,2%, până la 8,95 miliarde de dolari.

În consecință, deficitul comercial va depăşi pentru prima dată nivelul de cinci miliarde de dolari.

Estimările MDED mai arată că investițiile în active imobilizate ar urma să crească cu 3%, după scăderile din ultimii doi ani, iar salariul nominal mediu lunar este prognozat să ajungă la 14.300 lei, cu 17,1% peste nivelul din 2023, iar salariul real ar urma să crească cu peste 11%.

Rata medie anuală a inflației ar urma să fie de 4,8%, iar cursul mediu de schimb al dolarului este prognozat la 18,01 lei, ceva mai mic decât nivelul din 2023 – 18,16 lei pentru un dolar.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat