Marian: Ca să reducem deficitul, trebuie să avem o bază impozabilă mai mare, să încasăm mai mult
„Ca să reducem deficitul bugetar, trebuie să avem o bază impozabilă mai mare”. Declarația aparține președintelui Comisiei pentru economie, buget și finanțe din Parlament, Radu Marian.

Radu Marian s-a arătat în favoarea creșterii cotei TVA în mai multe domenii, în urma reformei fiscale planificate pentru 2027.
Totodată, acesta a susținut că impactul financiar asupra cetățenilor va fi atenuat prin mai multe măsuri compensatorii, informează agora.md.
Deputatul PAS Radu Marian a susținut că numărul mare de facilități acordate cetățenilor și TVA-ul redus ar duce la pierderea a circa 20-25 de miliarde de lei anual. Astfel, acesta susține că creșterea cotei TVA în mai multe sectoare ar duce la reducerea deficitului bugetar.
„Ca noi să reducem acest deficit, trebuie să avem o bază impozabilă mai mare, să încasăm mai mult. Da, să avem mai multe programe, ca să compensăm. Asta va duce la faptul că noi o să reducem deficitul și vor scădea costurile de finanțare și împrumutul statului care, pe termen lung, duce la o stabilitate fiscală”, a declarat Radu Marian.
Totodată, Marian a dat asigurări că cetățenii vor beneficia de măsuri compensatorii suplimentare, care vor atenua efectele unor eventuale scumpiri.
„Creșterea TVA, care a adus și la creșterea prețului, va fi aproximativ de 2.500 lei pe an. Acum, ca și măsuri compensatorii, se va veni cu un stimulent de muncă. Deci toți cetățenii indiferent de venituri, vor primi lunar aproximativ 500 lei pe lună. Pe lângă asta, va fi și un beneficiu pentru fiecare copil. Acel stimulent pentru muncă de 500 de lei ar acoperi toate costurile creșterilor pentru 80% din gospodării”, a subliniat Radu Marian.
Noile modificări fiscale propuse pentru anul 2027 ar putea duce la creșterea prețurilor unor produse și servicii. Ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, spune însă că autoritățile nu au calculat deocamdată cât de mari ar putea fi aceste scumpiri.
„Nu am făcut calculele. Este un proiect aflat în discuții publice”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.
Reforma fiscală planificată pentru 2027 nu urmărește majorarea poverii fiscale asupra populației, iar eventualele efecte generate de modificarea unor cote reduse de TVA vor fi compensate prin măsuri de sprijin și beneficii sociale. Afirmația aparține ministrului Finanțelor, Andrian Gavriliță.
Potrivit oficialului, discuțiile privind TVA vizează doar anumite cote reduse.
„Când vorbim despre TVA, vorbim doar despre anumite cote reduse, pentru că cota standard în R. Moldova este de 20%. Discutăm despre unele cote reduse care au fost aplicate până acum”.


