Uzina de Sticlă din Chișinău scoasă la privatizare pentru 773 milioane lei
ASP a lansat consultări publice privind documentația de licitație cu scopul de a atrage investitori interesați și de a stabili condiții clare de participare.

Întreprinderea va fi vândută ca „complex unitar de proprietăți”, adică împreună cu toate activele – teren, clădiri, echipamente, licențe și alte drepturi, informează rupor.md
Procedura de privatizare va avea loc în două etape. În prima etapă se evaluează documentele și conformitatea cu cerințele participanților, iar în a doua etapă are loc competiția efectivă pentru creșterea prețului și îmbunătățirea ofertelor. Câștigătorul va fi desemnat pe baza celui mai mare preț oferit și a angajamentelor investiționale asumate. Participanții trebuie să depună o garanție în valoare de 200.000 de lei, iar oferta nu poate fi mai mică decât prețul inițial stabilit.
Pe lângă suma de cumpărare, investitorul va trebui să investească cel puțin 20,55 milioane de euro în decurs de 3 ani, aproximativ 6,85 milioane de euro anual, pentru modernizarea întreprinderii. Planul include, de asemenea, reconstrucția cuptorului de topire, modernizarea liniilor de producție și automatizarea proceselor pentru reducerea consumului de energie și creșterea eficienței.
Contractul de vânzare-cumpărare va fi semnat în termen de 30 de zile după alegerea câștigătorului, iar plata va fi efectuată integral, inclusiv taxa pe creșterea capitalului în valoare de 1% din valoarea tranzacției. Până la realizarea completă a investițiilor asumate, cumpărătorul nu va putea vinde, ipoteca sau cesiona activele companiei și va fi obligat să mențină profilul de activitate, să dezvolte compania și să păstreze locurile de muncă.
Uzina are o istorie de peste 50 de ani, produce aproximativ 300 de tipuri de vase din sticlă, exportă produse în 24 de țări și are o capacitate de producție de 200 de tone de sticlă topită pe zi. Platforma industrială ocupă 14,8 hectare, cu o suprafață construită de peste 47.146 m² și o suprafață interioară de aproximativ 75.352 m².
Capitalul social al uzinei este evaluat la peste 403 milioane de lei. Datele financiare arată că cifra de afaceri a întreprinderii în 2022 a fost de 545,1 milioane de lei, iar în 2025 – aproximativ 411,8 milioane de lei, profitul net fiind de 49,9 milioane de lei în 2022 și aproximativ 21,2 milioane de lei în 2025 (date preliminare).