Ministrul Finanțelor, despre blocarea ultimii tranșe de la FMI: Nu este o problemă
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a declarat că în anul 2025 Moldova nu a primit ultima tranșă din partea FMI în sumă de 170 de milioane de dolari, însă acest lucru nu a afectat stabilitatea bugetară a țării.

„În anul 2025 nu au mai fost subevaluări în cadrul programului. Tranșa, respectiv, nu a fost deblocată, dar a fost un an în același timp în care am avut resurse suficiente”, a spus Adrian Gavriliță, comentând situația actuală a finanțării externe, scrie bani.md.
Potrivit ministrului, chiar dacă Fondul Monetar Internațional (FMI) nu a transferat tranșa planificată, bugetul de stat a fost executat fără dificultăți, iar costurile de deservire a datoriei publice s-au redus cu circa 300 de milioane de lei.
„Dacă o să observați și rectificarea bugetului, aceasta are o reducere de circa 300 de milioane în costuri de servire a datoriei. Prin urmare, nu a fost o problemă”, a explicat Gavriliță.
Oficialul a precizat că, în luna decembrie, autoritățile urmează să reia discuțiile în cadrul unei comisii comune pentru a analiza posibilitatea relansării cooperării cu FMI și eventualele acoperiri financiare.
Programul Chișinăului cu FMI s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie, iar fondul nu a transferat ultima tranșă de 170 de milioane de euro echivalentul a 2,9 miliarde de lei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


