Ministrul Finanțelor: Trebuie să încetăm să gândim că suntem săraci. Asta de fapt și o să ne țină în urmă
Moldova rămâne în urmă, pentru că oamenii se gândesc că sunt săraci și nu au suficienți bani pentru facturi, afirmă ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

În opinia oficialului, țara are nevoie de o altă abordare. Mai exact, conform lui, dacă asemenea viziune va exista și în continuare, statul nu ar avea cum să progreseze.
„Un stat prosper funcționează pe alte principii și noi să încetăm să gândim sau cât mai puțin să gândim în materie de: Suntem săraci, nu avem bani, nu avem de unde, nu plătim, că nu avem de unde. Asta de fapt și o să ne țină în urmă. O să continuăm să gândim ca săraci, care nu au de ce să-și plătească impozitele, pentru că nimeni nimic nu le dă și noi o să continuăm să rămânem în această groapă”, a declarat Andrian Gavriliță, transmite realitatea.md.
Reamintim că în 2022, Natalia Gavrilița, deținând funcția de prim-ministru, făcea declarații similare. Potrivit fostei șefe a Guvernului, „dacă toată lumea se așteaptă că prețurile vor crește, atunci ele chiar vor crește. Și este important să temperăm aceste așteptări”.