Șeful Energocom: Pâine la 16 copeici și salam la o rublă nu vor mai fi
Republica Moldova nu va reveni la energia electrică ieftină livrată anterior de Centrala Termoelectrică Moldovenească (MGRES), iar realitatea pieței energetice este una diferită de percepțiile nostalgice din trecut.

Declarația a fost făcută de directorul general interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
„Noi din ianuarie 2025 nu mai achiziționăm energie electrică de la MGRES. Cu considerația și respectul față de cetățenii ăștia (nostalgici – n.r.), dar pâine la 16 copeici și salam la o rublă, eu nu cred că o să mai fie. Trebuie să ne uităm real, cu cuget”, a declarat Eugeniu Buzatu.
Buzatu a explicat că prețurile din trecut nu reflectau realitățile economice.
„Prețul unui megawatt pe care-l obținusem noi atunci la MGRES, care era de 66 de dolari, este un preț mult sub piață, în special cu randamentul de lucru al centralei de la Cuciurgan, care are un randament după mine destul de învechit, mă rog, centrala este moral învechită”.
Chișinăul nu mai procură energie electrică de la MGRES începând cu 1 ianuarie 2025. Contractul cu Centrala Termoelectrică Moldovenească nu a fost prelungit pe fondul incertitudinilor privind livrările de gaze către malul stâng al Nistrului, generate de decizia concernului rus Gazprom de a sista, de la aceeași dată, furnizarea gazelor naturale în regiunea transnistreană.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.