theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 Ianuarie 2026, 10:13
9 772
Copiază linkul
Link copiat

Gavriliță: Moldova va achita datoria pentru „furtul miliardului” până în 2041

Moldova continuă să plătească anual aproximativ un miliard de lei pentru acoperirea datoriilor generate de „furtul miliardului”, iar aceste plăți vor continua până în anul 2041, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Gavriliță: Moldova va achita datoria pentru „furtul miliardului” până în 2041.
Gavriliță: Moldova va achita datoria pentru „furtul miliardului” până în 2041.

Potrivit ministrului, rambursarea acestei datorii este o obligație bugetară fermă față de Banca Națională a Moldovei, care a intervenit în 2014–2015 pentru a salva sistemul bancar după dispariția fondurilor din cele trei bănci, transmite bani.md.

„Achităm cam un miliard pe an, continuăm să achităm. Este parte din bugetul de stat și merge pentru achitarea acestor datorii față de Banca Națională”, a declarat Gavriliță.

Întrebat dacă există vreo soluție pentru a reduce această povară financiară, ministrul a spus că, din punct de vedere contabil și financiar, datoria nu poate fi ștearsă.

„Nu există. S-au furat bani, nu ne putem imagina că ei au reapărut. Nu există o datorie care, din punct de vedere financiar, să dispară pur și simplu. Ea trebuie onorată”, a explicat ministrul.

Gavriliță a subliniat că statul este obligat să achite aceste sume indiferent de evoluțiile politice sau judiciare, iar singura șansă de a reduce impactul asupra bugetului este recuperarea banilor de la persoanele responsabile de fraudă.

„Trebuie să o onorăm și, în același timp, să încercăm să recuperăm la maxim de la cei responsabili”, a spus el.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat