Parlamentul European a aprobat un nou plan de sprijin pentru Moldova: Circa două miliarde de euro
Parlamentul European și statele membre ale UE au aprobat un nou plan de sprijin pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Decizia a fost anunțată în seara zilei de 19 februarie, iar în declarația oficială se precizează că mecanismul este destinat accelerării reformelor socio-economice, consolidării rezilienței și promovării integrării europene, scrie tv8.md.
Acest sprijin are scopul de a ajuta Moldova să facă față provocărilor actuale, să atenueze impactul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei asupra securității și economiei, precum și să întărească capacitatea țării de a rezista atacurilor hibride și interferențelor externe în procesele democratice.
Astfel, Parlamentul European a aprobat alocarea a 520 de milioane de euro sub formă de granturi și 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă.
Mecanismul prevede o finanțare inițială de 18% din suma totală, mai mult decât procentul inițial de 7%, ceea ce va permite mobilizarea rapidă a resurselor pentru soluționarea problemelor legate de securitatea energetică și modernizarea serviciilor publice.
Totodată, 20% din granturi vor fi direcționate către consolidarea instituțiilor din Moldova prin digitalizarea administrației publice, instruirea funcționarilor și reforme în justiție.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.