133 de primării vor primi fonduri pentru repararea drumurilor și construirea trotuarelor
133 de primării vor primi fonduri pentru repararea drumurilor și construirea trotuarelor. Proiectele lor au fost incluse în Documentul Unic de Proiect pentru 2025-2027, a anunțat de ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

În următoarele zile vor fi semnate contractele, pentru ca lucrările să poată începe primăvara. Ministrul Infrastructurii a subliniat că este foarte important ca autoritățile locale să finalizeze toate licitațiile în perioada de iarnă, transmite radiomoldova.md.
„Datorită implementării acestor 353 de proiecte, dintre care 220 sunt deja semnate, iar 133 au fost anunțate. Ministerul Infrastructurii va atinge obiectivele propuse. În total vor fi construite 41 kilometri de drumuri locale. Știți că am permis transferul drumurilor la nivel de raion către primării. Vor fi construite și renovate 41 kilometri de drumuri locale și 294 kilometri de drumuri publice, din totalul de 30.000 de kilometri de drumuri din localitățile Republicii Moldova”, a declarat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.
Programul guvernamental „Europa Aproape” a fost lansat pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de viață în localități. În total, pentru implementarea celor 353 de inițiative vor fi alocați un miliard și 600.0000 de lei, dintre care 1,5 miliarde din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Alte 190 milioane de lei vor fi investiți de primării. Astfel, Documentul Unic de Proiect include acum aproape 1.500 de proiecte de dezvoltare locală și 156 de proiecte regionale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


