BERD nu vede o schimbare radicală în evoluţia economiei Moldovei
Economia Republicii Moldova a înregistrat anul trecut o creştere cu 2,5% – cu un punct procentual peste estimările anterioare.

Acest lucru este afirmat în cel mai recent raport al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), intitulat „Creștere rezistentă pe fondul tensiunilor comerciale continue”, relatează mold-street.com.
Este o creştere economică, însă cu 0,9 puncte procentuale mai mică decât media regiunii unde activează BERD şi cu 0,2 puncte procentuale mai redusă decât a statelor din grupul Europa de Est şi Caucaz, care alături de Republica Moldova, include Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Ucraina.
Prognoze pentru Moldova
Potrivit BERD, după o primă jumătate slabă a anului 2025, economia și-a revenit în a doua jumătate a anului, creșterea accelerând la 5,2% față de anul precedent în al treilea trimestru.
„Performanțele puternice din agricultură și construcții au compensat cu prisosință slăbiciunile din industria prelucrătoare și serviciile imobiliare, în timp ce investițiile robuste și consumul rezistent au susținut cererea internă”, susţine instituţia financiară.
În opinia BERD, măsurile politice au contribuit la atenuarea impactului șocului energetic, care a urmat expirării acordului de tranzit Rusia-Ucraina. Cu toate acestea, presiunile externe s-au intensificat din cauza întreruperilor aprovizionării cu gaze, a importurilor de energie electrică din România cu costuri mai mari și a adâncirii deficitelor comerciale și de cont curent.
BERD mai notează că inflația a atins un vârf la începutul anului 2025 din cauza șocurilor prețurilor la energie și alimente, dar a scăzut la 6,8% în decembrie 2025 pe fondul înăspririi monetare.
„În ciuda creșterii dezechilibrelor externe, sprijinul financiar al UE a contribuit la stabilizarea perspectivelor și la conservarea rezervelor valutare. Securitatea energetică a devenit o prioritate cheie, susținută de asistența UE și de investițiile extinse în energii regenerabile”, se menţionează în raport.
Pentru anul 2026, prognoza BERD pentru Republica Moldova indică o creştere economică de 3,0%, care deşi pare mai optimistă este totuşi cu 0,8 puncte procentuale mai redusă faţă de estimările din septembrie 2025, iar pentru anul 2027 este aşteptată o creştere cu 3,5%, susținută de finanțarea UE și reformele structurale, deși persistă riscurile legate de volatilitatea prețurilor la energie și de cererea externă slabă.
De notat că prognoza de bază a Guvernului este o creştere de 2,7% în anul 2026 şi de 3,4% în anul 2027.
Prognozele regionale
BERD se așteaptă ca creșterea economică în regiunile sale să se intensifice de la o valoare estimată de 3,4% în anul 2025 la 3,6% în anul 2026 și 3,7% în anul 2027.
Cea mai mare creştere economică este aşteptată să înregistreze Kârgâzstanul – 11,1% în anul 2025 şi 9% în anul 2026, urmat de Tadjikistan – 8,4%, Senegal – 8% şi Uzbekistan – 7,9%.
La polul opus este Ungaria, cu o creştere economică de doar 0,4% în anul 2025 şi 2,0% în anul 2026.
Noul raport arată că, deși fricțiunile geopolitice și disputele comerciale rămân semnificative, impactul lor asupra comerțului global a fost până acum mai puțin pronunțat decât se anticipase anterior.
Ajustările rapide ale lanțurilor globale de aprovizionare și cererea tot mai mare de produse legate de inteligența artificială (IA) au contribuit la menținerea impulsului economic în multe economii BERD. Cu toate acestea, impactul deplin al tarifelor americane s-ar putea să nu se fi resimțit încă, deoarece importurile din SUA au fost concentrate la începutul anului 2025, în așteptarea creșterilor tarifare, estimează BERD.
Potrivit studiului, creșterea este susținută în continuare de dezinflația continuă, care susține consumul, și de proiectele mari de infrastructură, care stimulează investițiile.
„Economiile din regiunile BERD se dovedesc mai adaptabile în fața tensiunilor comerciale persistente decât se așteptau mulți”, a declarat Beata Javorcik, economistul-șef al BERD.
Potrivit economistei, lanțurile de aprovizionare evoluează şi, în loc să se retragă, crează „noi oportunități de diversificare și integrare în industriile emergente, inclusiv cele legate de IA”.
„Menținerea stabilității macroeconomice, susținând în același timp creșterea investițiilor și a productivității, va fi esențială pentru menținerea acestei rezistențe într-o economie globală din ce în ce mai fragmentată”, mai spune Beata Javorcik, economistă-șefă BERD.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


