theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
13 Iulie 2026, 20:09
10 281
Copiază linkul
Link copiat

BERD: Republica Moldova, lidera regiunii la credite neperformante

Volumul creditelor neperformante în Republica Moldova a crescut cu 24,9% în ultimul an, ajungând la 4,2% din totalul portofoliului de credite.

BERD: Republica Moldova, lidera regiunii la credite neperformante.
BERD: Republica Moldova, lidera regiunii la credite neperformante.

Rata medie a creditelor neperformante (NPL) în 17 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (CESEE) şi alte opt state non-CESEE (Armenia, Georgia, Grecia, Kazahstan, Moldova, Maroc, Turcia și Ucraina) a scăzut la un minim de 2,6% la sfârșitul anului 2025, constată Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), scrie mold-street.com

Raportul relevă că într-o serie de state din regiune, inclusiv Republica Moldova, volumul creditelor neperformante a crescut semnificativ pentru prima dată în ultimii ani, semnalând tendințe divergente în ceea ce privește riscul de credit.

Moldova – lidera regiunii la credite neperformante

„Calitatea creditelor în regiunea CESEE a continuat să demonstreze rezistență în 2025, susținută de șomajul scăzut și de lichiditatea adecvată a debitorilor. Cu toate acestea, apar semne timpurii de tensiune, deoarece economiile mici și deschise din regiune se confruntă cu riscuri macroeconomice din cauza șocurilor externe, a creșterii economice slăbite și a ratelor dobânzilor ridicate, care afectează accesibilitatea debitorilor”, a declarat BERD în raportul său semestrial NPL Monitor.

Potrivit BERD, în anul încheiat în decembrie 2025, stocul total de NPL-uri din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Republica Slovacă și Slovenia a crescut cu 4,5%, ajungând la 28,6 miliarde de euro, dar rata medie a NPL-urilor a scăzut cu 0,09 puncte procentuale (pps) în perioada de analiză.

Slovenia a înregistrat cea mai accentuată creștere a volumelor creditelor neperformante – de 53,9%, determinată de cazurile de restructurare din sectorul prelucrător.

Pe locul doi se află Republica Moldova, cu o creștere a volumelor creditelor neperformante de 24,9% și o rată de 4,2%. Această creștere este cea mai mare din regiune, dacă excludem Ucraina şi Marocul. Pentru comparaţie, în Armenia rata NPL este de doar 1,2%, în Macedonia de Nord – 2,2%, Georgia – 2,5%, iar în Albania – 3,5%.

Și România a înregistrat o creștere notabilă – de 13%. În schimb, Muntenegru și Serbia au înregistrat scăderi semnificative – de 13,2% și, respectiv, 11,9%.

Rata generală de acoperire în regiune a scăzut cu 1,5 puncte procentuale, ajungând la 62,7%, în principal din cauza unor rezerve de provizionare mai mici în unele țări. Macedonia de Nord menține cea mai mare rată de acoperire din CESEE – de 152,3%, în timp ce Bulgaria se numără printre țările care înregistrează cea mai mică rată – sub 55%.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat