Bolea, despre reforma transportului public: Vom menține echilibrul între cetățeni și agenții economici
Reforma sistemului de transport public din Republica Moldova trebuie să fie realizată în interesul cetățeanului, cu accent pe incluziune socială și echitate, susține vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În ceea ce privește protestul anunțat de transportatori pentru 9 iulie, oficialul a comunicat în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1, că Ministerul de resort nu urmărește să antagonizeze operatorii, ci să mențină un echilibru între interesele transportatorilor și cele ale cetățenilor, transmite radiomoldova.md.
Ministrul a subliniat că pe 1 iulie va purta discuții cu protestatarii pentru a le analiza revendicările, iar abordarea Guvernului nu este una de confruntare, ci de echilibrare a intereselor.
„În general, nu e despre negocieri. Totul este despre oameni. Ministerul se ocupă de menținerea unui echilibru între cetățeni și agenții economici. (...) Suntem interesați în dezvoltarea unei strategii, a unei metodologii de calcul prin discuții cu transportatorii. Dar în interesul cui? În cel al cetățeanului”, a afirmat Vladimir Bolea, precizând că în anul 2024 au fost înregistrați peste 80 de milioane de pasageri care au utilizat transportul public în comun.
Oficialul și-a exprimat îngrijorarea față de lipsa accesibilității pentru persoanele cu dizabilități în unitățile de transport public și a pledat pentru crearea unor condiții inclusive în toate politicile din domeniu.
„Dacă noi, astăzi, în Republica Moldova nu avem niciun microbuz care ar putea prelua o persoană cu necesități speciale, este normal? Este echitabil pentru cetățenii din Republica Moldova? Trebuie să ținem cont de cetățeni și de interesele lor, să avem un grad de empatie. Trebuie să iubim oamenii mai mult decât banii”, a îndemnat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Referindu-se la inițiativele legislative privind monitorizarea prin GPS și implementarea sistemului de E-Bilet, contestate de transportatori, Bolea a precizat că acestea nu au intrat în vigoare și nu au fost votate de Guvern.
„Mâine, 1 iulie, avem discuții. O să începem discuții publice în privința GPS-ului, să vedem care sunt problemele și care trebuie să fie perioada de implementare pentru acest nou proiect de lege”, a încheiat vicepremierul Bolea.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


