Peste 61 de milioane de lei vor fi returnați agricultorilor sub formă de compensații pentru motorină
Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) a finalizat verificarea cererilor pentru ajutorul financiar destinat compensării accizelor la carburanți.

Au fost aprobate 2.236 de cereri, iar fermierilor li se vor plăti în total 61,71 milioane de lei.
AIPA precizează că banii alocați vor acoperi accizele pentru aproape 19 milioane de litri de motorină utilizată în lucrările agricole. În total, în perioada de depunere a documentelor, între 11 mai și 2 iunie 2023, agenția a primit 2.244 de cereri, transmite rupor.md.
După o verificare atentă, specialiștii instituției au respins sau retras 6 cereri din cauza neîndeplinirii condițiilor regulamentului. Pentru alte 2 solicitări, instituția continuă verificările, deoarece fermierii trebuie să ofere explicații suplimentare pentru a-și confirma dreptul la plăți.
Fondurile pentru acest program de susținere a agricultorilor au fost alocate de stat din Fondul de Rezervă al Guvernului. În baza hotărârii executivului nr. 212 din 29 aprilie 2023, suma totală prevăzută pentru aceste scopuri a fost de 110 milioane de lei.


