Mai multă libertate pentru micii fermieri: Vor putea vinde la 150 km de casă
Micii producători de alimente ar putea beneficia de mai multă libertate în comercializarea produselor.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern care prevede posibilitatea vânzării directe a acestora pe o rază de până la 150 de kilometri de locul de producere. Proiectul a fost lansat pentru consultări publice, relatează realitatea.md.
Noua regulă ar însemna că fermierii și producătorii mici vor putea vinde mai ușor la târguri, iarmaroace, festivaluri, piețe agroalimentare sau chiar prin livrare directă către clienți, atât timp cât respectă normele de igienă și siguranță alimentară. În prezent, spun autorii, legea „nu stabilește în mod expres aria geografică de desfacere a produselor alimentare”, ceea ce a dus la interpretări diferite și neclarități în controale.
Prin modificări, ministerul urmărește „introducerea unei distanțe maxime clare (150 km) pentru comercializarea directă”, dar și „susținerea dezvoltării lanțurilor scurte de aprovizionare” și „facilitarea accesului producătorilor mici la piețe regionale”. Cu alte cuvinte, produsele locale ar ajunge mai ușor la consumatori din apropiere, iar banii ar rămâne mai mult în economia locală.
O altă schimbare importantă este creșterea limitelor de cantitate pentru unele produse vândute în regim simplificat: plafonul de 1.000 de unități va fi majorat la 10.000. Autorii consideră că astfel va fi „sprijinită dezvoltarea economiei rurale” și vor fi create condiții mai bune pentru micii producători și procesatori locali.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.