Agenția de Investiții a renunțat la programul Diaspora Invest din cauza rezultatelor slabe
În 2026, Agenția de Investiții a renunțat la programul „Diaspora Invest”, întrucât eforturile de atragere a investițiilor din partea moldovenilor stabiliți peste hotare nu au dat rezultatele așteptate.

Timp de aproape trei ani de activitate a actualei conduceri, instituția nu a facilitat nicio investiție din partea diasporei, deși negocierile cu potențiali investitori sunt în desfășurare. Directoarea Agenției de Investiții Natalia Bejan a declarat în cadrul emisiunii la postul de televiziune TV8 că instituția a decis să închidă programul și să se concentreze pe alte inițiative.
Potrivit Nataliei Bejan, programul prevedea inclusiv deplasări în diferite țări pentru întâlniri cu reprezentanții diasporei, însă aceste eforturi nu au dus la investiții, care să fi fost facilitate de agenție.
„În acest an am decis să nu mai continuăm programul, deoarece am constatat că eforturile pe care le depunem ca agenție, deplasându-ne în diferite țări pentru a discuta cu diaspora, nu duc neapărat la investiții acasă. Prin urmare, luăm decizia de a opri programele atunci când rezultatele acestora nu sunt suficient de semnificative”, a declarat Bejan.
Directoarea instituției a subliniat că renunțarea la program nu înseamnă că moldovenii din străinătate nu vor mai putea beneficia de sprijin pentru investiții în Republica Moldova. Ei pot în continuare să se adreseze Agenției de Investiții pentru consultații și asistență în aceleași condiții ca investitorii locali și străini.
În schimb, în acest an instituția a lansat un alt program, în cadrul căruia încearcă să utilizeze legăturile și experiența antreprenorilor moldoveni din diasporă pentru promovarea produselor autohtone peste hotare.
„Am înțeles că diaspora este un foarte bun ambasador al produselor noastre de export. Am elaborat un program, în cadrul căruia am selectat peste 10 companii, inclusiv companii ale conaționalilor noștri din diasporă din diferite țări. Acestea și-au asumat angajamentul de a desfășura campanii de promovare a produselor de acasă”, a explicat Natalia Bejan.
Inițiativa vizează promovarea unei game largi de produse moldovenești — de la dulciuri și vin până la mere. Potrivit directoarei Agenției de Investiții, o parte dintre activități presupune organizarea unor întâlniri pentru stabilirea de contacte de afaceri în restaurante și magazine, care aparțin antreprenorilor moldoveni din străinătate. Deocamdată instituția nu poate evalua eficiența noului program, deoarece acesta este încă în desfășurare, și au avut loc mai puțin de jumătate din activitățile planificate.
Răspunzând la întrebarea dacă au scăzut investițiile diasporei în Republica Moldova în comparație cu anii anteriori, Bejan a precizat că răspunsul ei se referă exclusiv la rezultatele activității Agenției de Investiții și la proiectele facilitate de instituție.
„Deocamdată nu avem nicio investiție din diasporă, pe care să o fi facilitat. Există multe negocieri”, a declarat directoarea Agenției de Investiții, menționând că instituția până în prezent nu a reușit să faciliteze atragerea unor astfel de investiții.


