Fiscul va monitoriza contribuabilii din domeniul comerțului cu flori și HoReCa în contextul zilei de 8 martie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura acțiuni de monitorizare a contribuabililor din domeniul comerțului cu flori și HoReCa, în contextul Zilei Internaționale a Femeii, când cererea pentru aceste servicii crește.

Acțiunile vor include și efectuarea controalelor fiscale prin metoda de verificare operativă, scrie moldpres.md.
SFS a precizat că scopul acțiunilor este asigurarea respectării legislației fiscale, prevenind practicile de nedocumentare a tranzacțiilor și utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de casă și de control.
Monitorizarea anterioară a sectorului HoReCa arată că riscurile de neconformare rămân ridicate, anunță SFS. Astfel, în luna februarie 2025, autoritatea fiscală a efectuat 111 controale fiscale la agenți economici din acest domeniu, fiind stabilite încălcări ale legislației în 55 de cazuri, în rezultatul cărora au fost aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 261.000 de lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 58.000 de lei.
Pentru a evita sancțiunile, SFS recomandă agenților economici să elibereze bonuri fiscale pentru fiecare tranzacție, să declare corect veniturile și să achite integral și la termen obligațiile fiscale. În același timp, cetățenii sunt îndemnați să solicite bonul fiscal pentru fiecare achiziție, indiferent de valoarea acesteia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


