theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
21 Octombrie 2025, 17:00
6 595
Copiază linkul
Link copiat

UE va renunţa complet la gazul rusesc: Moldova susţine planul UE

Miniștrii Energiei din statele Uniunii Europene au sprijinit luni, 20 octombrie, propunerea de a interzice importurile de gaze ruseşti, impulsionând eforturile blocului comunitar de a reduce şi mai mult veniturile Rusiei de pe urma exporturilor de resurse energetice.

UE va renunţa complet la gazul rusesc: Moldova susţine planul UE.
UE va renunţa complet la gazul rusesc: Moldova susţine planul UE.

Potrivit Consiliului Uniunii Europene, este vorba de proiectul de regulament de eliminare treptată a importurilor de gaze naturale rusești, care constituie un element central al foii de parcurs REPowerEU a UE pentru a pune capăt dependenței de energia rusească, în urma transformării aprovizionării cu gaze de către Rusia în armă și a întreruperilor repetate ale aprovizionării cu metan către statele UE, cu efecte semnificative asupra pieței energetice europene, transmite Mold-Street.

O interdicție treptată, dar obligatorie

Regulamentul propus introduce o interdicție treptată, obligatorie din punct de vedere juridic, atât asupra importurilor de gaze prin conducte, cât și asupra gazelor naturale lichefiate (GNL) din Rusia. 

Astfel, Consiliul a confirmat că importurile de gaze rusești pe piața spot și pe termen scurt vor fi interzise de la 1 ianuarie 2026, menținând în același timp o perioadă de tranziție de un an sau mai puțin pentru contractele existente care au fost semnate în cursul acestui an.

În special, contractele pe termen scurt încheiate înainte de 17 iunie 2025 pot continua până la 17 iunie 2026, în timp ce contractele pe termen lung pot dura până la 1 ianuarie 2028, se arată în comunicatul Consiliului.

„O Europă independentă energetic este o Europă mai puternică şi mai sigură. Deşi în ultimii ani am lucrat din greu şi am făcut eforturi pentru renunţarea la petrolul şi gazele din Rusia, încă nu am ajuns acolo”, a afirmat ministrul danez al Energiei, Lars Aagaard, care a prezidat reuniunea din Luxembourg.

Statele membre au convenit, de asemenea, să înăsprească controalele privind originea gazelor și să asigure conformitatea prin proceduri de autorizare prealabilă. În același timp, au simplificat procedurile pentru gazul provenit din țări terțe care îndeplinesc criterii specifice, cum ar fi faptul că sunt producători și exportatori majori de gaze, că au interzis deja importurile de gaze rusești sau că nu au o infrastructură capabilă să importe gaze.

Astfel, Președinția Consiliului poate acum să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a conveni asupra textului final al legislației.

Sprijin pentru Moldova și Ucraina

Miniștrii UE au făcut schimb de opinii cu privire la modul cel mai bun de a sprijini securitatea și reziliența energetică în Ucraina și Republica Moldova înainte de sezonul de iarnă care urmează.

Miniștrilor UE li s-au alăturat Olga Iuhimciuk, ministrul adjunct al Energiei din Ucraina pentru Integrarea Europeană, și Dorin Junghietu, ministrul Energiei din Moldova, care au oferit o imagine de ansamblu asupra situației energetice din țările lor.

„Republica Moldova este angajată să-și aprofundeze integrarea în piața energetică europeană, iar mecanismele competitive de solidaritate rămân vitale”, a declarat ministrul Energiei. Totodată, el a salutat inițiativa de a elimina treptat importurile de petrol și gaze din Rusia până în 2028, așa cum s-a propus în cadrul regulamentului Repower EU.

Potrivit lui Junghietu, alinierea cu această foaie de parcurs este atât o oportunitate de a accelera tranziția verde, cât și o necesitate de a asigura stabilitatea aprovizionării în timp ce modernizăm infrastructura.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat