Ucraina a aprobat strategia de dezvoltare a infrastructurii de frontieră cu UE și Moldova
Guvernul Ucrainei a aprobat Strategia de dezvoltare a infrastructurii de frontieră cu țările Uniunii Europene și Republica Moldova până în 2030.

Conform datelor Ministerului Dezvoltării din țara vecină, este vorba despre puncte de trecere a frontierei pe drumuri și pe calea ferată cu statele membre ale Uniunii Europene și cu Republica Moldova, transmite epravda.com.ua.
Potrivit informațiilor, documentul prevede reconstrucția a 29 de puncte de trecere și construirea a 17 noi puncte, precum și modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv reconstrucția căilor ferate, a terminalelor multimodale și electrificarea acestora.
Printre obiectivele principale ale Strategiei se numără creșterea capacității de trecere a frontierei, introducerea unui control vamal și de frontieră comun cu statele vecine, digitalizarea trecerii frontierei și crearea unei rețele de zone de așteptare.
Documentul prevede semnarea unor acorduri de control comun cu Polonia, Slovacia, Ungaria și România, precum și implementarea unor mecanisme de prognoză a fluxurilor de marfă și de pasageri în perioadele de vârf.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


