theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
1 Mai 2025, 08:32
6 951
Copiază linkul
Link copiat

Șefa CEC: 12 milioane de lei, alocate pentru organizarea votului prin corespondență

Pentru organizarea votului prin corespondență la alegerile parlamentare din această toamnă, din bugetul de stat au fost alocate 12 milioane de lei. Inițial, Comisia Electorală Centrală (CEC) a solicitat 17 milioane de lei pentru implementarea acestei metode alternative de vot.

Șefa CEC: 12 milioane de lei, alocate pentru organizarea votului prin corespondență.
Șefa CEC: 12 milioane de lei, alocate pentru organizarea votului prin corespondență.

Anunțul a fost făcut de președinta CEC, Angela Caraman, în cadrul emisiunii Rezoomat la RLIVE TV, relatează rupor.md.

„Am făcut o evaluare, pentru că este important să precizăm acest lucru. Estimarea arată un buget de 17 milioane de lei, însă aceasta exclude deja componenta software, care este aproape finalizată. A mai rămas prima parte, ce trebuie separată de înregistrarea prealabilă. În aceste condiții, am ajuns la suma de 17 milioane. Statul ne-a alocat 12 milioane”, a declarat Angela Caraman.

Cetățenii moldoveni din diaspora vor putea vota prin corespondență și la alegerile parlamentare din această toamnă. Informația a fost confirmată de președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe 23 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.

Pentru prima dată, votul prin corespondență a fost testat la alegerile din toamna anului trecut, în șase țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda. Aproximativ 1.800 de alegători moldoveni au optat pentru acest mod de vot.

Alegerile parlamentare în Republica Moldova sunt programate pentru data de 28 septembrie 2025.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat