theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
28 Ianuarie 2026, 15:06
4 448
Copiază linkul
Link copiat

Șase din zece apartamente au fost cumpărate prin credit în 2025

Piața imobiliară din Republica Moldova a înregistrat în anul 2025 una dintre cele mai puternice scăderi din ultimul deceniu, arată analiza economistul Veaceslav Ioniță.

Șase din zece apartamente au fost cumpărate prin credit în 2025.
Șase din zece apartamente au fost cumpărate prin credit în 2025.

Numărul total al tranzacțiilor cu apartamente la nivel național a coborât la aproximativ 14.000, de aproape trei ori mai puțin decât vârful din 2019–2021, când se depășea pragul de 40.000–50.000 de tranzacții anual, relatează bani.md.

Municipiul Chișinău rămâne principala piață imobiliară a țării, însă ponderea sa în totalul tranzacțiilor a scăzut vizibil, de la circa 75% în anii anteriori la aproximativ 68% în 2025. În paralel, se remarcă o redistribuire geografică a cererii, cu o creștere accentuată a suburbiilor Chișinăului, care au ajuns la o cotă record de 13% din totalul tranzacțiilor din municipiu.

Comparativ cu anul 2024, numărul tranzacțiilor cu apartamente s-a redus drastic în aproape toate regiunile analizate. La nivel național, scăderea este de peste 35%, iar în municipiul Chișinău declinul depășește 40%. Cele mai puternice contracții se atestă în orașul Chișinău, Comrat, Strășeni și Cahul, în timp ce doar câteva regiuni au înregistrat evoluții marginal pozitive.

În același timp, datele indică o schimbare structurală importantă: ponderea apartamentelor cumpărate prin credit ipotecar a atins în 2025 un maxim istoric de aproximativ 59% din totalul tranzacțiilor. Acest nivel este aproape dublu față de perioada 2016–2020 și reflectă dependența tot mai mare a pieței imobiliare de finanțarea bancară, pe fondul scăderii veniturilor reale și al accesului limitat la lichidități proprii.

Potrivit analizei economistului, anul 2025 confirmă intrarea pieței imobiliare într-o fază de ajustare severă, marcată de volume reduse, relocarea cererii spre periferii și o ipotecare accelerată a achizițiilor, tendințe care ar putea persista și în perioada următoare.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat