RTEC solicită majorarea alocațiilor bugetare cu peste 100 de milioane de lei
Regia transport electric din Chişinău (RTEC), unul din cei mai mari agenți economici de transport public de călători din Republica Moldova, solicită majorarea cu peste 100 de milioane de lei a alocaţiilor din bugetul municipal pentru anul 2025.

Potrivit unei cereri depuse de administraţia RTEC, încă în ianuarie 2025, la Consiliul Municipal Chişinău (CMC), dar care abia acum a ajuns pe agenda aleşilor locali, majorarea tarifelor la energia electrică operată de ANRE la începutul anului „va afecta considerabil situația financiară a întreprinderii, ce va genera creşterea cheltuielor anuale la acest capitol cu circa 96,2 milioane lei”, scrie mold-street.com.
La aceasta se adaugă o creştere cu 4,7 milioane de lei a cheltuielilor, ca urmare a majorării tarifelor la energia termică.
În consecinţă, doar ca urmare a creşterii tarifelor la energia electrică şi termică, se estimează că cheltuielile RTEC vor creşte cu peste 100 de milioane de lei în 2025.
RTEC susţine că este unul din cei mai mari agenți economici de transport public de călători din Republica Moldova, care anual transportă cu troleibuzele circa 182,5 milioane de călători, iar zilnic 500.000 de persoane.
Totodată, administraţia întreprinderii îndeamnă să fie luat în considerație şi faptul că „transportul electric este transport social, iar din totalul de călători transportați circa 35% beneficiază de gratuități depline în transportul public şi 41% beneficiază de călătorie în bază de diferite tipuri de abonamente cu gratuități parțiale”.
La creşterea costurilor pentru energie se adaugă şi majorarea cheltuielilor pentru plata salariilor. Or, de la 1 ianuarie 2025 salariul minim garantat a fost stabilit de Guvern la nivel de 5.500 de lei pe lună, cu 10% mai mare decât în 2024.
Astfel, RTEC solicită o majorare pentru acest an cu circa 119 milioane de lei (de la 458 de milioane de lei în 2024, la 576,8 milioane lei în 2025) a alocaţiilor din bugetul municipal pentru RTEC „în contextul contractului public de prestări servicii”.
În condiţiile în care bugetul pentru anul 2025 nu a fost aprobat, iar alocațiile pentru acest an prevăzute în bugetul provizoriu sunt la nivelul anului 2024, adică cu mult mai mici decât mijloacele financiare necesare pentru activitatea RTEC, Direcția Generală Mobilitate Urbană avertizează autorităţile municipale (primar şi CMC) că „apare riscul iminent ca mijloacele financiare necesare pentru activitatea întreprinderii fără perturbări în aceste condiții să fie insuficiente”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.