theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Septembrie 2024, 12:00
6 238
Copiază linkul
Link copiat

Prima etapă de construcție a centrului logistic de la Berești va necesita 18 milioane euro

Prima etapă de construcție a Centrului Logistic Multimodal Berești din Ungheni, va necesita aproximativ 18 milioane de euro, s-a anunțat la Moldova Real Estate Forum 2024 în cadrul Moldova Business Week.

Prima etapă de construcție a centrului logistic de la Berești va necesita 18 milioane euro.
Prima etapă de construcție a centrului logistic de la Berești va necesita 18 milioane euro.

Centrul Logistic Multimodal Berești urmează să fie construit în zona stației feroviare marfare Berești din Ungheni. Aceasta a fost construită în anii 60 ai secolului trecut, iar acum, în lipsa unor investiții, este doar parțial funcțională, transmite mold-street.md.

Stația feroviară Berești, care dispune atât de linii de cale ferată cu ecartament larg (estic), cât și de linii cu ecartament european, este situată în apropierea hotarului cu România, asigurând conexiunea transporturilor din est spre vest și invers.

Potrivit estimărilor prealabile ale companiei Seaport Group BV, care elaborează cu sprijinul USAID studiul de fezabilitate pentru Centrul Logistic Berești, investiția necesară pentru prima fază de construcție și lansare a centrului ar fi de 18 milioane euro.

Cei mai mulți bani vor fi necesari pentru construcția pe teritoriul centrului logistic și pentru infrastructura de conectare. Centrul logistic multimodal se propune a fi construit pe un teren de circa 18 hectare aflat în proprietatea statului și dotat cu căi ferate și rutiere de acces, macarale pentru containere, platforme de încărcare si descărcare, depozite etc.

Cei mai mulți bani vor fi necesari pentru construcțiile de pe teritoriul Centrului Logistic și pentru infrastructura de conexiune. Se propune dezvoltarea Centrului Logistic Multimodal pe un teren de aproximativ 18 hectare, proprietate a statului, și dotarea lui cu căi de acces feroviare și rutiere, macarale pentru containere, platforme de operare a mărfurilor, depozite etc.

Ali Ezzatyar, șeful adjunct al Misiunii USAID Moldova, a declarat că USAID, prin sprijinul oferit, își propune să catalizeze oportunitățile pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova. Studiul de fezabilitate urmează să ofere Guvernului o viziune clară și pașii care trebuie întreprinși pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea acestui nod logistic regional, a menționat șeful adjunct al USAID Moldova.

Studiul de fezabilitate va fi finalizat până la sfârșitul anului 2024, iar ulterior Guvernul va putea iniția procesul de identificare a investitorilor pentru construcția Centrului Logistic Multimodal Berești.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) susține că dezvoltarea unui astfel de Centru Logistic este o necesitate critică pentru Moldova, dar și pentru partenerii regionali.

Conform calculelor guvernamentale, noua infrastructură va permite deservirea a circa 200.000 de camioane pe an, ceea ce echivalează cu patru milioane de tone de mărfuri. Acest centru va facilita accesul Republicii Moldova la coridoarele internaționale de transport și integrarea țării în rețeaua globală de transport și logistică.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat