Peste 3.000 de contracte de credit, revizuite: 195 milioane de lei, restituiți consumatorilor
CNPF a dispus revizuirea a peste 3.000 de contracte de credit în favoarea consumatorilor pe parcursul anului 2025, după ce au fost identificate încălcări ale limitelor legale privind costurile, inclusiv dobânzile și comisioanele.

În 2025, CNPF a primit 914 plângeri din partea consumatorilor de servicii financiare, transmite rupor.md.
Astfel, CNPF a obligat returnarea tuturor plăților (cu excepția sumei principale) pentru 3.190 de contracte de credit încheiate cu trei organizații non-bancare, în valoare de aproximativ 195 milioane de lei.
De asemenea, o companie de asigurări a fost obligată să revizuiască 2.752 dosare de asigurare examinate în 2024, pentru a corecta refuzurile nejustificate privind polițele de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate.
Pe parcursul anului 2025, CNPF a verificat 48 de puncte de schimb valutar, aplicând sancțiuni în cazul a șapte dintre ele pentru încălcări la afișarea cursurilor, care pot induce în eroare consumatorii.
Totodată, CNPF a cerut patru organizații de credit și unei companii de asigurări să execute deciziile comisiei, cu posibilitatea aplicării unor amenzi de până la 82.500 de lei pentru neexecutare.
La inițiativa CNPF, au fost aplicate 11 amenzi administrative băncilor și organizațiilor non-bancare, în valoare totală de 225.000 de lei, pentru nerespectarea cerințelor de transparență în publicitate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


