theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Noiembrie 2024, 08:25
10 995
Copiază linkul
Link copiat

Parlamentul a aprobat un grant pentru proiectul „Tranziția durabilă către eficiența energetică”

Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică nerambursabilă, în valoare de 4,5 milioane de dolari, pentru implementarea proiectului „Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova”.

Parlamentul a aprobat un grant pentru proiectul „Tranziția durabilă către eficiența energetică”.
Parlamentul a aprobat un grant pentru proiectul „Tranziția durabilă către eficiența energetică”.

Parlamentul a ratificat Acordul de grant dintre Republica Moldova, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, relatează moldpres.md.

Grantul va acoperi cheltuielile pentru operaționalizarea unui mecanism durabil de finanțare în domeniul eficienței energetice în clădirile publice și pentru finanțarea auditurilor energetice ale clădirilor care vor fi renovate în cadrul proiectului.

Resursele financiare sunt destinate și pentru consolidarea capacităților angajaților Ministerului Energiei, Centrului Național pentru Energetică Durabilă, SA „Termoelectrica” și ai Unității Consolidate de Implementare a Proiectelor în domeniul Energetic.

Inițiativa mai presupune acordarea unui împrumut de 50 milioane de dolari. Resursele financiare vor fi investite în renovarea energetică a 46 de școli din întreaga țară, precum și în modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică a municipiului Chișinău.

Conform autorităților, proiectul va îmbunătăți condițiile de studiu pentru aproximativ 46.000 de elevi, profesori și personal auxiliar. Totodată, acesta va aduce economii semnificative de energie. Se estimează că lucrările de renovare și modernizare vor conduce la o reducere de până la 65% a consumului de energie în clădirile vizate.

Proiectul „Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova” a fost semnat pe 8 august 2024. Acesta va fi realizat în perioada anilor 2024 – 2029 și va fi gestionat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat