Moldova importă masiv legume din Rusia și Belarus
În ultimii trei ani, importul de morcovi în Moldova a crescut de șapte ori, cel de ceapă de cinci ori, iar cel de cartofi de trei ori.

Federația Rusă, Belarus și Ucraina sunt principalele țări din care Moldova importă cartofi, morcovi și ceapă. După începutul războiului din Ucraina, traseul de livrare a legumelor din Rusia și Belarus a devenit mai lung, trecând prin Polonia, Slovacia, Ungaria și România, relatează Europa Libera.
Datele Serviciului Vamal arată că aproape jumătate din ceapa importată în Moldova anul trecut, adică 3.474 tone, a fost adusă din Federația Rusă. Din Belarus au fost importate 946 tone de ceapă, iar din Polonia 943 tone.
Din volumul total de morcovi importați anul trecut, cea mai mare parte a provenit din Belarus (2.775 tone) și Rusia (2.612 tone), urmate de Egipt (325 tone).
Cei mai mulți cartofi au fost aduși anul trecut din Ucraina - 34.873 tone, din Belarus - 23.360 tone și din România - 1.869 tone.
„Importăm cartofi și morcovi din Belarus, și pot să vă spun că de la începutul războiului din Ucraina costul transportului a crescut de trei ori. Desigur, în cele din urmă acest lucru a dus la creșterea prețului legumelor", a declarat Nicolae Călugăreanu, administratorul unei companii importatoare de legume.
În total, în ultimii trei ani, importul de morcovi a crescut de șapte ori (de la 902 tone în 2021 la 6.417 tone în 2023), ceapă de cinci ori (de la 1.600 la 8.450 tone) și cartofi de trei ori (de la 20.000 la 64.207 tone).
Pe de altă parte, Moldova a exportat cea mai mare cantitate de cartofi în Macedonia (593 tone) și Ucraina (212 tone), ceapă în România (4.558 tone), Ucraina (4.553 tone) și Bulgaria (1.029 tone), precum și morcovi în Ucraina (6.075 tone) și România (927 tone).


