Lucrătorii din străinătate transferă mai puțini bani în Moldova
Remiterile personale primite de rezidenții R. Moldova s-au redus în trimestrul III 2025 cu 2,9% față de perioada anterioară și au totalizat 463,75 milioane de dolari. Volumul acestora a reprezentat 7,6% din Produsul Intern Brut.

Scăderea a fost determinată în principal de diminuarea intrărilor din remunerarea netă a salariaților, care s-au redus cu 24,21 milioane de dolari. În același timp, transferurile personale și transferurile de capital între gospodăriile populației au înregistrat creșteri de 5,56 milioane de dolari și, respectiv, 4,78 milioane de dolari, transmite bani.md.
Atât intrările, cât și ieșirile de remiteri personale au avut ca principală destinație și proveniență Uniunea Europeană. Remiterile provenite din UE s-au majorat cu 2,6% față de trimestrul precedent și au constituit 62,7% din total. În schimb, remiterile din CSI s-au diminuat de 4,6 ori, având o pondere de doar 1,8%. Intrările din alte țări au crescut cu 5,8% și au reprezentat 35,4% din total.
Pe de altă parte, remiterile personale plătite nerezidenților au crescut cu 10% în trimestrul III 2025. Majorarea a fost alimentată de sporirea transferurilor de capital între gospodăriile populației, cu 11,20 milioane de dolari, și a transferurilor personale, cu 3,47 milioane de dolari, în timp ce remunerarea netă a salariaților a scăzut ușor, cu 0,70 milioane de dolari.
Ieșirile de remiteri către Uniunea Europeană au avansat cu 23,7% și au concentrat 69,3% din totalul plăților. Transferurile către alte țări au crescut cu 20,7%, cu o pondere de 26,8%, în timp ce ieșirile către CSI s-au redus de 3,2 ori, coborând la 3,9% din total.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


