La finele anului, prețurile ouălor de găină s-au redus cu circa 10%
La finele anului, prețul ouălor de găină s-a redus cu circa 10%. Aceasta se observă deocamdată la piața agricolă și mai puțin pe rafturile magazinelor din Republica Moldova.

Astfel preţul unei cutii de 10 ouă de găină a coborât la 38-40 de lei, în special la comercianţii de la Piaţa Agricolă Centrală din Chişinău. În acelaşi timp în marile reţele de magazine, preţul se menţine în continuare mai sus de 43 de lei pentru 10 ouă şi ajunge şi la 50 de lei, în dependenţă de producător şi categorie, transmite mold-street.com.
Ieftinirea are loc la o lună şi ceva după ce la mijlocul lunii noiembrie, prețul ouălor a crescut cu circa 20%, astfel încât cutia de 10 ouă a trecut de nivelul de 40 de lei, iar pe alocuri în pieţe şi unele mari reţele de magazine a ajuns şi la 50 de lei, în dependenţă de producător şi categorie.
Anul trecut, în Republica Moldova au fost produse circa 628 de milioane de ouă de pasăre, din care 52,5% – în gospodăriile populaţiei. Moldova nu importă ouă, dar din 2023 a început exportul pe piaţa UE, iar volumele sunt de 3-4% din producţie.
Scumpirea din noiembrie a fost explicată de producători şi autorităţi în special prin cererea mare de ouă la export.
Totuşi Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost nevoit să sesizeze Consiliul Concurenței în legătură cu nivelul ridicat al prețurilor la ouă, iar ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga, a declarat că statul nu poate interveni direct asupra prețurilor, dar poate verifica modul în care acestea sunt formate pe lanțul comercial, de la fermier până la raft.
„E un mixt de probleme care au generat acest preț al ouălor la raft. Noi, în calitate de minister, am sesizat Consiliul Concurenței, care este responsabil de monitorizarea și formarea prețurilor. Statul nu poate interveni direct în preț, dar poate monitoriza cum s-a format acest preț, de la fermier până la rețelele de magazine, care au un rol important în formarea prețurilor la raft”, a spus Ludmila Catlabuga.
Potrivit ministrei, scumpirile au fost determinate de mai mulți factori, iar Consiliul Concurenței urma să analizeze dacă prețurile practicate reflectă costurile reale sau dacă există practici neconcurențiale.
Ludmila Catlabuga a mai precizat că, deși Republica Moldova exportă ouă, aprovizionarea pieței interne rămâne prioritară. ”Noi exportăm ouă, dar fermierii ne asigură că prioritară este piața internă. E bine că există această oportunitate de export”, a mai spus ministra.
Datele statistice oficiale arată că, în primele 11 luni ale acestui an, în Republica Moldova ouăle s-au scumpit cu circa 18,9%, iar tendinţa de majorare din lunile august-noiembrie, a avut loc după o ieftinire accentuată în prima jumătate a anului 2025.
Amintim că la începutul anului 2025, în SUA efectele gripei aviare combinate cu cererea mare, au produs o criză a ouălor. Preţurile au atins niveluri record. Disperată, America a cerut ajutor Europei, deşi dezlănţuise război comercial asupra ei şi se spunea că eforturile Washingtonului de a căuta ouă la naţiuni precum Danemarca, ameninţată de Donald Trump cu alipirea într-un fel sau altul a Groenlandei la SUA, reflectă dependenţa celei mai mari economii a lumii de pieţele internaţionale.
Se punea problema dacă UE chiar şi-ar permite să ajute. Între timp, oul a devenit emblematic ca aliment banal devenit de lux. Iar penuriile s-au extins şi în Europa.
În Spania, preţurile ouălor au sărit cu peste 30%. În Franţa, unu din cinci supermarketuri s-a confruntat cu penurii, iar guvernul a decis să treacă la acţiune. În Ungaria, unde scumpirea alimentelor este o spaimă naţională, preţurile au urcat cu 20% într-un an.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


