theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Mai 2025, 07:18
4 182
Copiază linkul
Link copiat

Ioniță: Controalele fiscale în Moldova se fac după ureche

Analistul economic Veaceslav Ioniță atrage atenția asupra problemelor semnalate de Fondul Monetar Internațional (FMI) în raportul său recent privind auditul fiscal din Republica Moldova.

Ioniță: Controalele fiscale în Moldova se fac după ureche.
Ioniță: Controalele fiscale în Moldova se fac după ureche.

Invitat la emisiunea „7 Zile”, acesta a explicat că a făcut public conținutul raportului într-un limbaj accesibil publicului, pentru că „societatea noastră nu are când să citească rapoarte de 70 de pagini și are nevoie de rezumate”, informează noi.md.

„Nu eu le-am... FMI-ul le zice. (…) Eu le-am tradus în limba română”, a subliniat el.

În ceea ce privește controalele fiscale efectuate de Serviciul Fiscal de Stat, Ioniță afirmă: „Serviciul Fiscal de Stat face cumva aceste controale așa, la întâmplare? După ureche”.

Analistul identifică trei cauze majore pentru această situație:

1. Ingerința politică;

2. Capacitatea destul de slabă a fiscului;

3. Lipsa unui sistem analitic intern care să depisteze frauda fiscală.

Veaceslav Ioniță susține că timp de un an și jumătate, bugetul de stat nu a înregistrat creșteri ale veniturilor, în ciuda creșterii consumului și a prețurilor.

„Veniturile populației cresc, consumul populației crește, TVA-ul nu crește. (…) Deci avem contrabandă. (…) O perioadă de un an și jumătate încasările la buget au fost pe zero”.

El explică acest fenomen drept o reacție socială la sărăcie și o formă tacită de sprijin acordat de stat celor vulnerabili:

„Eu numesc asta subvenția statului pentru oameni săraci. (…) Statul a închis ochii ca oamenii să nu-i scoată din minți cu totul”.

Ioniță subliniază necesitatea unei transformări fundamentale în modul de funcționare al Fiscului. El propune utilizarea unor sisteme inteligente de analiză a datelor:

„Inspectoratul Fiscal trebuie să aibă sisteme inteligente care să-i permită, în baza cifrelor, să depisteze unde sunt posibile fraude. Tu analitic, stând în birou, depistezi unde este posibilă o fraudă fiscală. (…) Așa fac fiscalele în toată lumea civilizată. Îl prind pe contabil în birou, nu pe vânzătorul din piață”.

Totuși, el recunoaște că astfel de schimbări cer timp și resurse: 

„Lucrurile bune nu se fac rapid. (…) E nevoie de zece ani, de investiții mari și de experți care să te învețe”. În concluzie, Veaceslav Ioniță consideră că reformarea profundă a auditului fiscal este posibilă, dar necesită voință, expertiză și timp.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat