Ion Chicu, despre bugetul anului 2025: Accize mai mari, drumuri mai puține
Fostul prim-ministru, Ion Chicu, critică proiectul bugetului de stat pentru 2025, acuzând Guvernul de gestionare ineficientă.

Chicu a lansat critici dure la adresa Guvernului, acuzând lipsa de coerență în alocarea resurselor financiare și utilizarea accizelor la combustibili. Acesta a subliniat că majorările substanțiale ale accizelor nu se reflectă în creșterea Fondului Rutier, responsabil de întreținerea drumurilor, informează noi.md.
„Acciza la benzină în 2025 va fi cu 48% mai mare decât în 2020 (8.837 de lei/tona față de 5.960 de lei/tona). Acciza la motorină crește și ea cu 48% (3.718 de lei/tona față de 2.509 de lei/tona)”, a declarat Chicu.
El a continuat, subliniind discrepanțele: „Știți cu cât crește Fondul Rutier în 2025 față de 2020? Fix cu minus 20 milioane de lei”. Chicu a amintit că în 2020, pe lângă accize, s-au alocat 1,3 miliarde de lei pentru programul „Drumuri bune”, o investiție care nu are echivalent în bugetele ulterioare. El a mai remarcat că această reducere are loc pe fondul unei inflații cumulate de peste 50% în perioada analizată.
Pe de altă parte, fostul premier a criticat creșterea substanțială a bugetului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), afirmând că „Recean și-a luat în 2025 cu un miliard de lei mai mult ca în 2024”.
Potrivit lui, doar o mică parte din acești bani va ajunge la polițiști, restul fiind destinat unor cheltuieli discutabile: „Majoritatea va fi furată ca și în acest an pe diferite prostii de „supraveghere și monitorizare”, achiziționate de MAI și STISC la cinci prețuri față de cele de piață”.
În final, Chicu a lansat o sugestie directă către procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție: „Îi sugerez doamnei Dragalin să se ocupe de aceste achiziții, să-i demonstreze Maiei Sandu că „este eficientă”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


