În Moldova va fi creată o bază de date a companiilor datornice
Agenții economici din R. Moldova care au datorii la Serviciul Fiscal de Stat sau în urma unor decizii ale instanțelor de judecată vor fi incluși într-o listă pe Platforma guvernamentală de interoperabilitate MConnect.

Mai mult, companiile vor putea și să raporteze firmele cu care au relații comerciale în cazul în care acestea au întârzieri în achitarea datoriilor, informează ziua.md.
Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința Comisiei parlamentare pentru economie. Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, reglementările în acest domeniu sunt necesare întrucât, deși mărfurile sau serviciile sunt prestate, numeroase facturi sunt achitate mult timp după scadență.
„Acest lucru afectează lichiditățile agenților economici, precum și competitivitatea și rentabilitatea companiilor, odată ce creditorul trebuie să obțină finanțări externe din cauza efectuării cu întârziere a plăților. De menționat că, în prezent, nu există o lege specifică privind combaterea întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale”, se arată în nota informativă a documentului.
Proiectul de lege stabilește, de asemenea, o limită de plată între companii de cel mult 60 de zile, pentru a asigura condiții previzibile și echitabile pentru toate părțile implicate.
În plus, documentul prevede compensarea costurilor de recuperare a datoriilor. Creditorii vor putea solicita cel puțin 40 de euro pentru fiecare zi de întârziere, sumă care va fi adăugată la orice recuperare forțată a creanțelor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


