În Moldova a fost lansată procedura de înregistrare a plătitorilor de TVA pentru colete
Pentru pregătirea sistemelor informaționale în vederea aplicării TVA la colete a fost elaborată procedura de înregistrare a plătitorilor care efectuează livrarea la distanță a mărfurilor către cetățenii Republicii Moldova.

Aceasta a fost publicată și a intrat în vigoare.
Reamintim că introducerea TVA la importul de bunuri prin trimiteri poștale a intrat în vigoare la 1 noiembrie curent, conform completărilor la art. 118³ din Codul fiscal, aprobate în cadrul pachetului de măsuri de politică fiscală pentru anul 2027, adoptat în lectura a doua de Parlament la 22 octombrie curent, scrie logos-pres.md.
Pentru a asigura implementarea acestei noutăți, Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și publicat un ordin care stabilește procedura de înregistrare a operatorilor în calitate de plătitori de TVA, de anulare a acesteia, precum și de modificare a datelor utilizate în scopul aplicării acestui regim special.
Potrivit acestuia, subiecți ai impunerii cu TVA vor fi nerezidenții neînregistrați în Moldova, care efectuează vânzări la distanță de bunuri importate (cu excepția celor accizabile). Legea stabilește că aceștia vor putea aplica regimul special doar prin desemnarea unui intermediar. Astfel, impozitul va fi achitat de intermediar – persoana înregistrată în Moldova și desemnată de contribuabil.
Intermediarul va fi obligat să calculeze și să achite TVA, precum și să acționeze în conformitate cu noul regim special, în numele și pe seama contribuabilului.
Dacă intermediarul reprezintă mai mulți contribuabili, fiecăruia dintre ei îi va fi atribuit un cod individual de înregistrare. Ordinul prevede procedura de includere a intermediarului în registrul acestor coduri, de evidență și excludere a acestuia din registru, precum și formularele pe care acesta trebuie să le prezinte la SFS etc.
Reamintim că, inițial, procedurile de aplicare a TVA erau planificate pentru 1 octombrie 2026, însă, din cauza nepregătirii sistemului, termenele au fost amânate pentru 1 noiembrie 2026.