Fermierii pot depune cereri pentru credite preferențiale
Fermierii pot beneficia de un mecanism de sprijin financiar pentru asigurarea capitalului circulant necesar lucrărilor curente, în cadrul proiectului IFAD VIII „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonelor rurale”.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, este vorba despre credite al căror volum este stabilit în funcție de dimensiunea exploatației. Microîntreprinderile pot accesa împrumuturi de până la un milion de lei, iar întreprinderile mici – până la 100.000 de euro, scrie infotag.md.
Mijloacele financiare sunt destinate procurării materialelor necesare lucrărilor sezoniere, inclusiv semințe, combustibil, îngrășăminte și produse pentru protecția plantelor.
Programul prevede credite cu o rată a dobânzii de 9,1%. Totodată, pentru achizițiile eligibile se aplică cota zero de TVA.
Pentru a obține finanțarea, producătorul agricol încheie mai întâi un contract cu furnizorul de capital circulant, indicând suma și bunurile ce urmează a fi procurate, apoi se adresează unuia dintre băncile partenere ale proiectului, depune cererea de credit din resursele IFAD VIII (TRTP) și solicită scrisoarea de confirmare privind aplicarea cotei zero de TVA, document ce trebuie prezentat furnizorului înainte de emiterea facturilor fiscale.
După cum a relatat anterior agenția INFOTAG, proiectul TRTP a fost lansat în 2021 și are o durată de șase ani. Bugetul total al proiectului este de 46 milioane de euro, inclusiv 25 milioane de euro din surse externe (dintre care 19 milioane – fonduri IFAD). În Republica Moldova activează deja o misiune pentru elaborarea conceptului viitorului program IFAD IX, care va avea ca direcție principală dezvoltarea marketingului agricol și a asocierilor de marketing ale micilor fermieri.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


