Energocom a procurat de pe piața internă și din import 2.132 MWh
Majoritatea – 68,5% sau 1.470 mii MWh – a fost energia produsă de Moldgres din Transnistria. Datele au fost furnizate de Energocom.

Potrivit companiei, ponderea energiei electrice furnizate de termocentralele din Chișinău și Bălți este de 409 mii MWh (19,1%), iar energia electrică importată este de circa 194 mii MWh (9,1%), relatează moldpres.md.
În ceea ce privește importurile, SA Energocom a făcut achiziții din România și Ucraina, de la întreprinderile care gestionează centralele hidroelectrice și nucleare. Majoritatea cantității de energie importată a fost cumpărată de pe bursa română OPCOM, pentru a acoperi vârfurile de consum. De exemplu, consumul în creștere în perioadele caniculare, când cele mai multe aparate de aer condiționat au lucrat în continuu, se reflectă într-o pondere mai mare de energie electrică cumpărată de pe OPCOM.
Tot în ceea ce privește importurile, s-a înregistrat o creștere a volumului de energie achiziționată din Ucraina față de anul trecut.
Energocom a mai precizat că ponderea parcurilor și centralelor de energie regenerabilă constituie în primele două trimestre ale anului 3,3%, sau aproximativ 71 mii MWh. Această cantitate se referă numai la producătorii cu statut eligibili care vând energia către SA Energocom, pe piață existând și producători care au încheiate contracte cu alți furnizori. Pentru comparație, pe durata anului 2023, cantitatea totală achiziționată de la producătorii de energie regenerabilă a fost de circa 81 mii MWh
În octombrie 2023, Energocom SA a prelungit contractul de cumpărare a energiei electrice cu Centrala Termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), până la sfârșitul anului 2024, la un preț de 66 de dolari/MWh.


